CAD for 3D Printing în Brașov

Modul 1: Introducere în CAD pt printare 3D

Laborazon în parteneriat cu Hub onezero organizează în week-endul 16-17 aprilie un workshop de proiectare asistată de calculator destinată achiziționării conceptelor de bază pentru crearea de obiecte care se pot printa 3D. Cursul este destinat începătorilor și pasionaților din domeniu.
Veți învăța noțiuni de desen tehnic, noțuni de de proiectare 3D și pregatirea fișierelor pentru printare 3D (formare, vulnerabilități, etc).
Aceasta postare este scrisa de catre Alina Floroi, Laborazon. Pentru orice fel de informatii suplimentare, contactati direct Laborazon.

In cadrul workshopului vom folosi opțiunea trial de la programul Creo, dar noțiunile învățate pot fi folosite și în alte aplicații de design asistat de computer.
Îndrumător: Alex Manolescu, doctor în tehnologia printării și scanării 3D

Înscrieri în acest formular: http://goo.gl/forms/NKbdQOVung
Participarea la cele două module descrise poate fi independentă. Dacă participați la ambele, primiți 10% reducere.
Pentru confirmarea participării, vă rugăm să achitați un avans de 50% din taxa de participare.

Detalii: salut(at)laborazon.ro, 0722619960 (alina)
CAD for 3D PRINTING
Desfășurare: 16-17 aprilie
10.00-17.00 (o oră pauză prânz)
str. Lungă 100——————————————————————————–
Programa:Noțiuni elementare de desen tehnic (desenare și cotare):
reprezentare piese extrudate
reprezentare piese de revoluție
Noțiuni de proiectare 3D în funcție de modul de prelucrare:
proiectarea pieselor pentru prelucrarea prin așchiere; prezentarea principiilor generale de prelucrare prin așchiere
proiectarea pieselor pentru realizarea prin turnare
proiectarea pieselor pentru realizarea prin tehnologii de printare 3D
prezentarea principalelor tipuri de imprimante 3D
Prezentare și introducere în programele Sketchup si Creo Elements, dar și o serie de avantaje și dezavantaje ale acestorprograme de proiectare.
Curs de Creo Elements
Prezentarea mediului de lucru
Realizarea de elemente 2D (cercuri, linii, arce de cerc)
Realizarea formelor extrudate
Realizarea formelor de revoluție
Realizarea racordărilor
Realizarea teșiturilor
Realizarea elementelor elicoidale (arcuri, filete)
Modificarea unui model (reproiectarea modelului)
Realizarea unui model de ansamblu
Realizarea desenelor de execuție
Pregătirea fișierelor pentru printare 3DDurata 6 hX 2 zileCost: 350 lei/persoană
Nr participanți: maxim 10
Participanții trebuie să vină cu propriile laptopuri și mouse. Recomandăm instalarea programului Creo Elements în prealabil (link PTC Creo Elements http://www.ptc.com/cad/elements-direct/modeling/express)
————————————————————————-
Modul 2: Printare 3D (se va anunța data în curând)
Explicarea tehnologiei
Tipogologii de imprimante 3D, avantaje și dezavantaje ale fiecăreia
Tehnologia cu fir de plastic fuzibil
Tehnologia cu rășină polimerizată cu laser
Tehnologia cu rășină polimerizată cu masca DPL
Tehnologia cu pat de pudră
Tehnologia polyjet
Tehnologia de realizare a pieselor metalice prin topire cu laser
Tehnologia de realizare a pieselor metalice prin sinterizare cu laser
Pregătirea fișierelor de print
Recomandări despre poziționarea optimă a piesei pe masa imprimantei
Construcția materialului suport
Exercițiu practic de printare 3D
Cost: 150 lei/persoana
Durata: 4 h – în week-endPartener: Hub onezero, spațiu de coworking, str. Lungă 100
Partener media: Robofun
Ca bonus pentru participarea la curs, partenerul nostru Robofun vă ofera un cupon prin care vei obtine gratuit o rolă de PLA la achiziția unei imprimante 3D.
Despre Laborazon: Scopul nostru este de a sprijini mințile creative în a construi și a experimenta cu tehnologie, artă, și inovare într-un mediu colaborativ. www.laborazon.ro

ZigoPrint Professional 2016

Toate comenzile lansate astazi, 1 aprilie 2016 vor primi gratuit (indiferent de valoarea comenzii) un ZigoSpor masina sport de ultima generatie.

 

Dupa indelungi  studii si cercetari care au durat aproape un an, suntem in masura sa va prezentam cea mai noua tehnologie a acestui mileniu. Este vorba despre imprimanta 3D ZigoPrint Professional 2016. ZigoPrint Professional, spre deosebire de imprimantele obisnuite care printeaza obiecte folosind filament de plastic, foloseste pentru printare un flux concentrat de neutrinololi si printeaza ZigoSpori. Un ZigoSpor este un germene de obiect. Daca este corect ingrijit (udat cu 25.4 ml de apa distilata la fiecare 59 de minute vreme de 7 zile), ZigoSporul se dezvolta intr-un obiect complet, perfect utilizabil.

Astfel, nu mai este necesar sa dai sute de mii de euro pe o masina sport! Tot ce ai de facut este sa iti printezi un ZigoSpor, sa il ingrijesti cu atentie si in 7 zile ai masina sport mult visata! La fel de simplu poti printa si ZigoSpori de telefoane mobile, televizoare, plasme sau chiar vile cu 10 camere! In 7 zile, ingrijit corect, ZigoSporul se dezvolta in ceea ce ai tu nevoie (atentie in cazul vilelor si a altor obiecte voluminoase, aceastea trebuie plantate corespunzator, intr-un spatiu suficient de larg incat sa le permita dezvoltarea – nu vrei sa te trezesti cu un Ferrari in dormitor, nu-i asa?)

PS : pentru a va asigura ca ZigoSporul dvs este ingrijit corect, va recomandam sa construiti un sistem automat de udare (sugestii componente – pompa lichid, senzor debit, real time clock).

Spor la treaba !