Sări la conţinut

29 Noiembrie – introducere in Arduino la Brasov

 

Laborazon vă invită la cursul de introducere în Arduino, unul din cele mai flexibile şi accesibile medii de dezvoltare a instalaţiilor interactive.

Arduino este un mediu de dezvoltare pentru electronică, automatizări, robotică. Este open source și a fost conceput într-o universitate. Practic, Arduino este un mic calculator programabil, care poate comanda leduri, becuri, motoare, ecrane digitale. El poate interpreta informațiile primite de la butoane, senzori precum giroscopul, accelerometrul, o telecomandă, senzori de lumină, de temperatură, de distanță, de mișcare. În proiectele complexe poate fi comandat prin recunoaștere vocala, bluetooth, se poate conecta la internet și poate fi creierul roboților industriali sau de hobby.

Cursul se recomandă persoanelor peste 12 de ani, tuturor celor curioși să dezvolte obiecte sau medii interactive (artiști, designeri, pasionați de electronică și programare). Cunoștințele de programare nu sunt obligatorii.

Participanții trebuie să vină la curs cu laptopul personal. Kitul Arduino cuprinzând placă Arduino, breadboard, leduri, conectori, rezistente, tranzistori, condensatori, diode, etc sunt puse la dispoziția cursanților de către Laborazon ca material didactic. Fiecare participant va primi cadou o carte despre Arduino din partea Robofun.ro.

 

Îndrumător: Alexandru Manolescu – inginer proiectant pasionat de electronică. Alex are o abordare practică a problemelor care îi ies în cale. O instalaţie făcută de el are totdeauna cea mai simplă rezolvare, fie că e vorba de o bucată de cod sau de rotiţe zimţate pe care le reciclează de la o imprimantă. Alex a obţinut titlul de doctor în tehnologie industrială în 2012 şi e pasionat de ski şi de mersul cu bicicleta.

Asistent: Ionuţ Rozmarin – Ionuţ “Rozu” lucrează la una din firmele proeminente din Braşov şi este membru susţinător al clubului de electronică. Este abil şi în programare, şi în hardware.

 

Desfășurare: 29 noiembrie, durata 4 ore, program de la 10.30 la 14,30, cu pauze incluse.

Loc desfăşurare: Laborazon Maker Space, str. N.D. Cocea, nr. 12, et. 2

Partener: RoboFun.ro

 

Cost curs: 100 de lei. Înscrieri la alina@laborazon.ro. Plata se face în avans, detalii pe mail după înscriere. Locurile se ocupă în funcţie de confirmarea plăţii.

Haideți să ne jucăm în viitor!

Despre Laborazon

Scopul nostru este de a sprijini mințile creative în a construi și a experimenta cu tehnologie, artă, și inovare într-un mediu colaborativ.

Atelierul nostru este un spațiu de creatie, bricolaj și incubator de idei pentru persoane creative care doresc să-și pună proiectele în realitate sau să colaboreze. La noi oamenii vin pentru a construi, pentru a crea, pentru a inventa și pentru a învața.

www.laborazon.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: