Sări la conţinut

Îți dorești o carieră în robotică? 5 pași importanți pentru începători

Robotica poate fi privită inițial ca un hobby dar care se poate transforma într-o carieră de succes, pe măsură ce avansezi și ajungi chiar să construiești și să programezi proprii roboți. Cel mai bun mod de a învăța robotica este dezvoltarea competențelor în informatică, fizică și matematică în școală, și pornind de aici se pot face cursuri de robotică sau urmarea unei facultăți de profil. Insă acest lucru nu înseamnă că pentru a învăța robotica este obligatoriu să urmezi acest traseu. 

cariera in robotica

Faptul că multe joburi vor fi înlocuite de roboți nu mai este o presupunere de multă vreme, ci a devenit o certitudine. Însă, acest lucru nu trebuie să sperie pentru că nu dinamica joburilor este o problemă, ci adaptabilitatea oamenilor la schimbare și reconversia profesională. Indiferent de vârstă sau abilitățile în domeniu, oricine poate învăța robotica, până la un anumit punct bineînțeles. 

Este nevoie de voință, consecvență și timp, și de câțiva pași după care să te ghidezi, mai ales dacă ești începător în robotică și îți dorești să înveți cât mai mult. Iată așadar ce poți face dacă îți dorești o carieră în robotică

1. Învață limbaje de programare

Pentru a putea programa roboți ai nevoie, logic, de programare. Nu este nevoie să faci o facultate de informatică pentru a putea scrie cod (deși ți-ar putea asigura un început bun), dar în ultima vreme, tot mai multe persoane învață pogramarea chiar dacă au terminat alte facultăți. Fie că vrei să înveți programare doar ca un hobby sau dorești să te specializezi în domeniu, iar în cazul de față să te ajute să dai viață proiectelor tale din robotică, alege un limbaj de codare și studiază cât mai mult despre el. Eventual poți urma cursuri de programare pentru a-ți îmbunătăți cunoștințele. Cele mai populare limbaje de codificare pentru robotică sunt Python și C ++. Un inceput foarte bun in programare, mai ales pentru copii, îl reprezintă platforma Scratch și apoi legătura sa cu platforma de dezvoltare Arduino.

2. Pune-ți la punct algebra 

Algebra liniară este necesară pentru a te pregăti pentru construirea roboților. Algebra liniară este ramura matematicii care studiază vectorii, spațiile vectoriale (numite și spații liniare), transformările liniare și sistemele de ecuații liniare. Cursurile de algebră liniară se fac în liceu sau facultate sau poți învăța pe cont propriu pentru a-ți consolida abilitățile matematice. 

3. Studiază fizica 

Fizica reprezintă un fundament pentru învățarea roboticii. Construirea roboților implică înțelegerea modului în care robotul se mișcă și interacționează cu lumea exterioară. Dacă nu ai urmat niciodată un curs de fizică și dacă informațiile din școală sunt minime, o idee bună ar fi să te înscrii într-un program online sau, de ce nu, să înveți fizica de bază pe cont propriu.

4. Pune accent pe informatică 

În prezent, informatica își găsește aplicabilitate în toate domeniile vieții. Este una dintre materiile importante pentru a consolida abilitățile de robotică. Robotica este puternic legată de informatică. Informatica a constituit un punct de plecare important și o evoluție inimaginabilă în domeniul tehnologiei, fiind în prezent de mare ajutor în majoritatea domeniilor ștințifice. 

Tocmai de aceea, probabil cel mai bun punct de plecare pentru a face o carieră în robotică este urmarea unei facultăți de informatică sau automatică. Poți alege specializarea inteligență artificială, unul dintre domeniile viitorului, sau ingineria sistemelor. Automatica de exemplu se referă la proiectarea sistemelor de conducere și utilizarea lor pentru ca procesele tehnice, mașinile și echipamentele să poată funcționa fără participarea directă a omului sau cu o intervenție cât mai redusă a acestuia. Robotica necesită cunoștințe de electronică, mecanică și programare și este unul din principalele instrumente prin care automatica este pusă în practică.

5. Îmbunătățește-ți abilitățile de robotică 

Construiește-ți propriul robot folosind un kit de robotică deoarece vei primi toate componente necesare și un ghid cu instrucțiuni pe care să le urmezi pas cu pas. Odată ce ai acumulat mai multe cunoștințe tehnice, poți face propriile tale proiecte de robotică, folosind piese și accesorii pe care le găsești pe Robofun.ro.

  •  Pornește de la proiecte mici. Acesta este probabil unul dintre cele mai importante puncte ale acestui articol. Începe cu proiecte simple de robotică și electronică și pe măsură ce câștigi experiență, poți trece la modele complexe, în timp. Rezistă impulsului de a-ți lăsa mintea să zburde către proiecte grandioase precum un robot care să gătească și să curețe în același timp. Glumim bineînțeles, dar ai înțeles ideea! Cu cât vei obține mai multe succese, cu atât vei fi determinat să continui, însă eșecurile repetate din cauza unui proiect complicat s-ar putea să te determine să renunți. 
  • ”Joacă-te” cu Lego Mindstorms. LEGO Mindstorms este ideal dacă nu ai nicio experiență de programare. Așadar, dacă nu ai programat niciodată înainte, LEGO Mindstorms oferă și o resursă excelentă de învățare. LEGO Mindstorms este o structură hardware și software produsă de compania LEGO pentru dezvoltarea de roboți programabili pe baza cărămizilor de construcție Lego. Fiecare versiune a sistemului Mindstorms Lego include cel puţin o „cărămidă” inteligentă compatibilă cu toate sistemele de operare ale computerelor, un set de senzori modulari, motoare și piese Lego din gama Technic pentru a crea sisteme mecanice. 
  • Mergi la cursuri de robotică sau în contextul actual participă online, pentru a-ți consolida abilitățile tehnice. Chiar dacă studierea roboticii pe cont propriu este extrem de importantă, cursurile de robotică te pot învăța tehnici avansate. În prezent, datorită internetului este mai simplu ca oricând să-ți dezvolți abilitățile de robotică. Spre exemplu chiar si noi la Robofun oferim de peste 5 ani un curs gratuit, pe e-mail, de Arduino si electronica. Inscrierea se face aici: Curs gratuit Arduino.
  • Pune acccent pe educația STEM. Un sistem educațional competent identifică din timp joburile viitorului și își ajustează capacitatea de a produce oameni pregătiți pentru acele joburi. Poate ai auzit și tu persoane spunând că tinerii de astăzi trebuie să se specializeze pe robotică, programare, dezvoltare hardware etc. De exemplu, domeniul STEM a cunoscut o creștere extraordinară în ultimul deceniu. A depășit metodele convenționale de predare, punând accent pe creativitate, colaborare între copii și participare activă în procesul de învățare. De asemenea, i-a ajutat pe elevi să-și îmbunătățească gândirea cognitivă, precum și abilitățile de gândire critică. Așadar, dacă ai un copil pe care vrei să-l ajuți în acest domeniu, caută mai multe informații despre educația Stem

Viitorul aparține roboticii, astfel robotica este o disciplină aleasă de tot mai mulți tineri care își doresc o carieră în tehnologie. Indiferent de vârsta sau cunoștințele tale, poți face primi pași cu ajutorul unui kit robotică, și astfel vei afla mai multe despre tehnologie, inginerie si programare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: